Relaxare într-o pijama de casă (outfit post)

Atunci când stăm în casă nu punem prea mare preț pe hainele pe care le purtăm. Purtăm cam orice fără a ține cont de reguli sau modă. La urma urmei, în casa noastră stăm cum vrem. Atunci când mă gândesc la pijamale, vreau ceva pufos și extrem de călduros. Ăsta a fost și principiul după care m-am ghidat atunci când am ales aceste pijamale de casă.

Pijama cu inimioare

Eu mi-am luat mărimea L și îmi vine perfect. Este prima pijama de acest gen și trebuie să recunosc că prețul nu este unul tocmai mic. În momentul în care pui mâna pe ea, realizezi că merită toți banii pentru că este foarte, dar foarte pufoasă. Are și un buzunar în partea din față. Eu mai pun telefonul acolo sau mai stau pur și simplu cu mâinile în interior.

Comanda mea a fost compusă din 2 produse și ambele au ajuns într-un singur colet la poșta de care aparțin. Zaful trimite comenzi în ambele poște și totul ține de depozitul de la care pleacă produsele. Au fost cazuri în care aceeași comandă a fost împărțită în 2 și un colet a ajuns la poșta de cartier și un colet la poșta vamală. La poșta de cartier nu se plătește absolut nimic, iar la poșta vamală este cam la ghici. Dacă suma trecută pe colet este mai mică de 10$, nu plătiți nimic. Dacă suma trecută pe colet este mai mare de 10$ sunteți la mâna vameșului.

Vă plac pijamalele pufoase în această perioadă mai rece?

ShareShare on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn

You may also like

33 de comentarii

Lasă un răspuns la Raluca Brezniceanu Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *