Rucsacul este cel mai practic accesoriu

Rucsacul este accesoriul pe care l-am descoperit relativ târziu. Nu prea-i vedeam utilitatea atâta timp cât gențile crossbody(tip poștaș) mi se păreau geniale și perfecte pentru a putea avea cu mine o geantă în care puteam pune cam tot ceea ce aveam nevoie. În plus, aveam mâinile libere ca să pot lua cu mine orice îmi doream sau ca să pot butona în voie telefonul. O dată descoperit rucsacul, vreau să vă spun că sunt nedespărțită de el. Reușesc să îl schimb relativ des din cauza faptului că îl umplu la refuz și mai cedează curelele. Oricât de mult îmi propun să nu-l mai umplu la refuz, nu reușesc să mă țin de cuvânt.

Rucsac cu motive brodate de la Joolar

M-am obișnuit să nu mai caut acel rucsac care m-ar putea ține o viață. Mi-am dat seamă că mai devreme sau mai târziu cedează și prefer să mă bucur de el. Îmi place să am un model de rucsac drăguț, care să se poată asorta cu o ținutele pe care le adort în mod normal și care să fie comod de purtat. Rucsacul cu ciucuri mi se pare că este perfect pentru a fi purtat la birou, în călătorii, la cumpărături sau pentru orice activitate zi de zi! Mi se pare suficient de încăpător ca să pot lua cam toate lucrurile de care am nevoie în mod normal.

Rucsac maro

În ultimul timp m-am îndrăgostit de culoarea asta si o prefer în locul negrului. Nu știu de ce mi se pare că este mai veselă și mai caldă. În plus, modelul este foarte simpatic și poate fi găsit exclusiv pe Joolar.ro.  M-a atras și faptul că baretele sunt reglabile și pot fi ajustate în așa fel încât rucsacul poate fi purtat și ca geantă de umăr. Se încheie cu fermoar și o clapetă metalică. Materialul este din imitație de piele așa că prețul este mai mult decăt prietenos.

Acestea sunt doar 2 dintre modelele care mi-au atras atenția de pe site. Mă bucur să văd că cei de la Joolar.ro pun accent pe calitate. Pe site se găsesc diverse alte accesorii, atât pentru femei cât și pentru bărbați sau copii. Am să văd dacă îmi mai atrage atenția pe site.

You may also like

7 comentarii

  1. Foarte dragute sunt, o sa dau o raita si eu pe site ca arata bine. Primul rucsac e numai bun pentru festivaluri 🙂

  2. Ghiozdanasele acestea sunt preferatele mele!! 😍😍 Mi-am luat azi unul nou si as mai dori unul fain pentru vara. O sa intru pe siteul recomandat de tine. 😘

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *