Revelionul este o dată în an și ar fi păcat să nu petrecem așa cum se cuvine. Trebuie să ne orientăm către acele locații care ne oferă bună dispoziție și care ne oferă un echilibru între distracție și companie. Te poți întinde exact atât cât ține plapuma în sensul că poți alege o locație nu foarte extravagantă, dar cu o companie în care te simți bine și cu care te distrezi și asta contează. Nu este nevoie să apelezi la locații scumpe decât dacă consideri că asta îți dorești.
Mă încântă faptul că atunci când intru pe un site să văd exact categoriile menționate pentru a nu fi nevoită să caut printre sutele de modele existente. Apreciez site-uri de genul DyFashion, StarShiners sau InPuff. Și acestea au început de jos și au avut câteva modele, dar important este că acum au crescut suficient de mult încât să-ți poți găsi ceea ce-ți dorești. Eu sunt puțin mai pretențioasă când vine vorba de rochii de seară și din acest motiv vreau să mă limitez 5 rochii de seară care m-au cucerit din prima.
Moda este foarte permisivă în această toamnă/iarnă. Se poartă catifeaua ca și anul trecut și se vede frumos. Nu se potrivește pe o persoană cu forme pentru că o face să pară și mai mare. Noutatea vine din perlele aplicate pe diversele materiale. Par a fi de efect și foarte elegante. S-au păstrat broderiile din vară și sunt adaptate pentru sezonul rece. Nici dantela nu este de neglijat.
Revelionul este un eveniment foarte permisiv. La un eveniment de genul vă puteți îmbrăca într-o rochie extrem de elegantă, într-o rochie casual elegantă, sexy sau casual. Merge la fel de bine o pereche de pantaloni sau chiar o salopetă care vă scoate și mai bine în evidență formele. Totul ține de gusturile și de preferințele voastre. Nu uitați că în dragoste și în război totul este permis.
Rochie verde
Rochie sexy
Rochie din dantelă și broderie
Rochie cu paiete
Rochie de catifea
16 comentarii
Imi place mult rohia din catifea verde, e foarte misto si cred ca s-ar potrivi atat siluetei mele cat si evenimentului 🙂
Ce rochii fabuloase! Ultima m-a cucerit!!
Awww, ce frumoasa este cea neagra. Perfecta pentru revelion.
Rochiță cu paiete este pur si simplu superba! Love it! <3
Revelionul nu l-am facut niciodata la restaurant, prefer cabanele sau acasa cu prietenii
Rochia verde arata wow! Si culoarea e atat de festiva!
Ambele rochii negre arara senzational dar cred ca o s-o aleg pe cea neagra cu paiete.
Foarte frumoase alegerile tale! Ma tenteaza si pe mine cateva modele <3
Ce frumoase este ultima! Mi se pare deosebita…bine, ca si tipa arata traznet :))
Nu stiu de ce, dar mi-ar placea o rochie rosie, de catifea, lunga…Nu stiu de unde fantezia asta :)))
Voi fi la munte de Revelion si nu la vreun restaurant acolo, doar la o cabana. Dar sunt frumoase propunerile tale!
Stiu ca pe acest site putem gasi hainute pentru orice eveniment, acum am sa intru sa vad daca pot plati si cu Paypal.
Au avut reduceri destul de tentante de BF asa ca mi-am cumparat si eu o rochita de la ei. Abia astept sa o port de revelion 🙂
Foarte interesante propunerile facute. Imi plac rochitele
Inca nu stiu unde fac revelionul si cred ca o sa fiu in starea asta de nestiinta inca vreo spatamana-doua pana se hotaraste tot grupul la ce restaurant ajungem. Pe urma in functie de locatie ma orientez si de rochie.
Ce modele frumoase. Eu chiar de stau acasa, tot ij rochie ma de Revelion.
Vai, ce frumoase sunt rochiile. Cea verde m-a cucerit instant ?