Cum alegi prima pereche de ochelari

Nu am avut probleme de vedere vreodată și atunci când am aflat că a cam venit timpul să-mi pregătesc o pereche de ochelari nu a sunat tocmai bine. Evident că primul meu gând a fost că nu îmi va sta bine. Am probat toate perechile de ochelari ale prietenelor pentru a vedea exact cât de bine îmi stă și care este tipul de ramă de ochelari cu care m-ar avantaja. Experiența asta m-a panicat un pic, chiar dacă nu era o problemă de îngrijorat.

Medicii spun că ar fi de preferat să porți acei ochelari pentru că se pot corecta problemele în timp. Eu nu cred asta. O dată ce începi să porți ochelari, o vei face pentru totdeauna. Poate că asta este valabil în momentul în care ești copil și atunci chiar se poate corecta ceva. Când este adult se schimbă situația și nu se mai pune problema în felul ăsta.

Online prescription glasses

Ochelarii nu se cumpără după ureche și pentru a fi de folos este nevoie de intervenția unui specialist. Vizita la un oftalmolog este absolut necesară. Sunt clinici la care consultația este gratuită dacă achiziționezi ramele de ochelari de la ei. În felul ăsta ăși scot ei banii. Decizia îți aparține deși la genul ăsta de clinici este bine să iei oferta ca atare pentru că consultul în sine s-ar putea să echivaleze cu consultul + ramele și lentilele. Trebuie cântit acest aspect și sunt convinsă că persoanele care au deja ochelari știu cel mai bine ce trebuie să facă.

Rhinestone eyeglass frame

Dacă ar fi după mine, ramele perfecte ar trebui să aibă și câteva pietricele. Nu prea pot să spun că mă dau în vânt după rame simple sau foarte colorate, dar să aibă un strop de glamour. este un fel de amprentă personală asupra ramelor de ochelari. Mă bucur că nu ce imposibilul și că s-a inventat așa ceva.

Rhinestone cat eye glasses

Am probat niște rame stil cat eye și am impresia că mă avantajează. Eu am fața ușor alungită și genul ăsta de ramă ar  fi perfect pentru forma feței mele. Ramele de ochelari de la Voogueme.com îmi plac tare mult cum arată și mă gândesc că o pereche de rame de la ei sunt ușor mai futuriste și potrivite atât stilului meu vestimentar, cât și perfect adaptabile cu forma feței. Le iau ca și primă opțiune.

Aș fi curioasă dacă ați avut și voi experiențe de genul și cum ar fi mai bine să procedez în cazul în care îmi doresc niște rame de ochelari puțin mai diferite

You may also like

12 comentarii

  1. Mie imi sta bine cu ochelari, am si recomandare sa port mai ales ca stau mult la calculator atat acasa cat si la servici. Totusi aman momentul si sper sa pot amana cat mai mult timp. Oricum daca va fi sa port ochelari mi-as da comanda de cel putin 5 rame de pe site:)) Toate-s minunate

  2. Eu nu sunt foarte multumita de ramele pe care le-am ales ultima data chiar daca acolo am avut senzatia ca ma avantajeaza asa ca data viitoare o sa probez mai multe rame si o sa aleg una futurista.

  3. Si eu port ochelari de pe la 37 de ani, dar sincera sa fiu, nu m-am gandit la aspect, ci la cat sunt de rezistenti – nu prea sunt, unora le iese surubelul lateral dupa 3-4 luni, or iese o lentila si nu ai cum s-o mai pui la loc – si la forma lor, pentru ca ochelarii ingusti, asa cum poarta cantaretul Al Bano, imi plac, dar este dificil de privit prin ei. Ii prefer pe cei clasici, cu lentile marisoare, dreptunghiulare.

  4. Si eu trebuie sa port ochelari de vedere, inca nu mi-am facut dar urmeaza.
    Problema este ca as vrea minim doua perechi (evident cu aceleasi dioptrii), unii mai eleganti, unii mai sport. 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *